De ce am scris această carte
Această carte nu este doar o colecție de concepte spirituale
sau exerciții, este o hartă a trezirii.
Este rezultatul direct al propriilor mele experiențe, trăiri și vindecări.
Este modul prin care am ales să dau mai departe lumina primită,
pentru ca și alții să își regăsească drumul către sine.
Fiecare capitol este construit cu intenția de a ghida sufletul
cititorului în procesul de curățare, echilibrare și înălțare vibrațională.
Prin meditații, respirație conștientă, practici de recunoștință
și exerciții validate științific, precum cele descrise în lucrările lui
Joe Dispenza despre neuroplasticitate, această carte te ajută să
te eliberezi de trecut și de energiile stagnante, să îți ridici vibrația
și nivelul de conștiință, să armonizezi trupul, mintea și sufletul,
să te reconectezi cu Divinul din tine.
Aceasta nu este o carte care se citește o singură dată.
Este o carte-ghid, o călăuză de drum, o energie vie
care se transformă odată cu tine.
Povestea care a devenit misiune
Proiectul Alexandra Irimia
Din propria mea renaștere s-a născut Proiectul Alexandra Irimia
Un spațiu sacru, dedicat evoluției conștiinței și
vindecării prin iubire, cunoaștere și practică spirituală.
Prin acest proiect, mi-am propus să creez o comunitate a luminii,
în care fiecare om să-și poată aminti cine este cu adevărat
și să trăiască în adevăr, abundență și echilibru.
Am înțeles că evoluția nu este doar o ascensiune pe verticală,
către lumină și conștiință, ci și o extindere pe orizontală,
către stabilitate, armonie și aplicare practică în viața de zi cu zi,
un principiu descris și în tradițiile yoghine,
precum învățăturile lui Vivekananda
Această carte te ajută să crești
pe verticală, spre Sinele Înalt, dar și pe orizontală,
pentru ancorare, echilibru și trăire autentică aici, în planul fizic.