Claudia Bodeanu

Claudia Bodeanu - psiholog clinician, psihoterapeut adlerian și supervizor recunoscut de Colegiul Psihologilor din România. Lucrează atât înpractica privată, cât și în spital ca psiho-oncolog, oferind sprijin pacienților și familiilor lor în momente de vulnerabilitate și schimbare.

În activitatea ei, îmbină cunoașterea academică cu experiența vieții de zi cu zi, punând accent pe curaj, apartenență și sens: repere fundamentale ale gândirii adleriene.

De-a lungul anilor, a colaborat cu profesori și specialiști dințară și din străinătate și a participat la numeroase ateliere și conferințe. Stilul său de lucru se bazează pe reflecție psihologică, rigoare teoretică și o abordare aplicată care menține vie legătura dintre știință și realitatea umană.

Cartea de debut, „Când eram fiu fără tată. Nu orice și nu oricum– povestea unui fiu către tatăl său, rostită după trei decenii”, marchează o realizare importantă în parcursul profesional al autoarei: un proiect care aduce împreună perspectiva psihologică și mărturia unei generații formate în perioada postdecembristă.